Ingerii sub forma de caine

image
Imaginea apartine – http://www.hailabord.ro/

Vi s-a intamplat vreodata sa mergeti in locuri pustii… sau singuratice si s-apara pe neprins de veste un caine, care sa va insoteasca pe tot parcursul drumului, disparand la sfarsit, la fel de neobservat ca la aparitie?
Stai si te intrebi, daca inafara de a spera sa primeasca de la tine vreo bucatica de paine, insotirea lui, mai are si alte scopuri, pe care noi, oamenii, ca multe alte lucruri, avem tendinta de a le ignora…
Sunt nenumarate trasee montane de care imi amintesc, unele chiar mai putin turistice, in care ne-a insotit cate un catelus, mergand cu noi si nescapandu-ne din vedere, pana nu ajungeam iarasi la marginea civilizatiei… si desi acolo, ar fi avut cele mai temeinice motive sa ramana, disparea in frunzis sau printre copaci, parca grabindu-se sa insoteasca un alt grup de turisti :)
Am simtit intotdeauna, nu pentru ca mi-s dragi cainii, ci pentru ca am simtit cu adevarat, ca aceste suflete au un scop protector, dincolo de intelegerea noastra vizavi de anumite lucruri. Oricat de mica sa fi fost faptura insotitoare, ma simteam mult mai in siguranta stiind ca ne urmareste, sau ca alearga de multe ori in fata noastra pe cararile presarate cu ace de brad uscate.
Astazi insa, mi-am amintit de un inger patruped din Bucuresti, oras plin de caini, de care imi e si mie frica.
Era o dimineata friguroasa, spre sfarsit de iarna, cand trebuia sa merg sa fac Feng Shui la o clienta. Fusesem cu o zi inainte si oricat n-as fi masurat cu Luo-Panul, instrumentul dedicat, fatada cladirii, imi dadea de fiecare data, diferite date. Am stat minute in sir afara, insa in zadar. Am realizat ca existau niste interferente si ca singura metoda, era sa calculez la o distanta mai mare. Vizavi de casa insa era un parc si un lac imens, din pacate imprejmuit cu sarma. Asa ca iata-ma, dis-de-dimineata a doua zi, o nebuna cu busola, inconjurand lacul si incercand sa ajung cat mai aproape de cladire, pentru a masura o fatada corecta.
Netam nesam, a aparut o faptura cafenie ce dadea frumos din coada, jur de jur fiind doar gheata si pustiu. Nu se aventura nimeni in partea aceea, ca nu exista nici o poteca de mers, iar eu inaintam destul de anevoios.
La un moment dat, nu exista alta sansa, decat sa o iau pe lacul inghetat, spre capat, unde se intindea in sus o panta abrupta cu multi copaci, la poalele carora tronau ca deobicei sticle si pungi de plastic.
Numai sa m-apuc sa masor si eu fatada, ca aparuse-ra niste matahale flocoase cu ranjete imense la poalele copacilor, latrand ingrozitor si ridicand o harmalaie pe masura. Pana sa zaresc o creanga uscata buna de aparatoare, fiind ingrozitor de speriata, cine sari cu un latrat asurzitor spre namile? Catelul mic insotitor. Am ramas socata, cum o firava faptura, a reusit sa tina departe o haita de caini infrigurati si inraiti, neobisnuiti cu picior de om in zonele alea. Am reusit sa masor si am plecat incetisor, timp in care am fost protejata de catelus.
Cand am ajuns la poteca pietruita din parc, m-am intalnit cu paznicul, care se uita lung si dezaprobator la mine. I-am explicat de catelus si a ramas si el uimit, dar cand am vrut sa-l mai mangai o data in semn de apreciere, disparuse la fel de magic, precum aparuse.
Si pentru ca unul din profesori, a povestit astazi la lectie, despre cum – numai unde nu ne cataram noi, cei din domeniu, pentru a calcula o fatada cat mai corect posibil, mi-am amintit de povestea cu lacul si atunci… de ingerul meu pazitor.
Nu stiu daca ma vor insoti pelerini pe El-Camino de Santiago la vara, dar stiu cu siguranta, ca ma voi reintalni cu spiritul protector al calatorilor sub forma patrupeda :)

Alte postari interesante:

Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>